5 lucruri pe care trebuie să stiţi înainte de a opera un excavator în pantă

Operarea unui excavator în pantă nu este o treabă ușoară. Bineînțeles că nu este imposibilă, însă este bine să fiți informați înainte de a încerca acest lucru.

Această operațiune reprezintă o provocare atât pentru operator, cât și pentru utilaj. Șansele de răsturnare sunt mult mai mari, de aceea trebuie să fiți bine pregătit. Aflați din articolul de mai jos toate detaliile de care aveți nevoie.

Înainte de a opera un excavator în pantă trebuie să-l verificați

Orice utilaj trebuie inspectat înainte de utilizare. Probabil știți deja cât de important este acest aspect, atât pentru siguranță, cât și pentru prelungirea duratei de viață a echipamentului.Ei bine, acest pas este cu atât mai important atunci când urmează să operați un excavator în pantă.

Verificați in primul rând dacă geamurile sunt în stare bună, fără crăpături, și asigurați-vă că sunt curate. Acest lucru contează pentru că aveți nevoie de o vizibilitate cât mai bună. De asemenea, completati nivelul de ulei dacă este necesar, pentru a vă asigura de buna funcționare a motorului.

Nu vă pierdeți concentrarea

Atunci când lucrați cu un excavator în pantă aveți nevoie de multă concentrare și grijă suplimentară. O astfel de operațiune este mai greu de realizat decât o lucrare pe teren plat, pentru că sunt multe detalii la care trebuie să fiți atenți.

Consultați întotdeauna manualul de utilizare al utilajului înainte de a începe lucrul în pantă. Acolo veți găsi toate informațiile pentru o funcționare în siguranță. Astfel, vă asigurați că nu forțați vreo limită care să provoace răsturnarea excavatorului.

Cercetați bine terenul

Înainte de a opera un excavator în pantă este bine sa inspectați terenul. Este important să fiți familiarizat cu zona în care veți lucra pentru a desfășura operațiunea în siguranță.

Factori precum ploaia, noroiul sau gheața pot afecta integritatea terenului. În astfel de situații, cand zona de lucru nu pare sigură este recomandat să așteptați o zi sau două. În caz contrar echipamentul poate aluneca cu ușurință.

În plus, trebuie să vă asigurați că panta nu este foarte abruptă. Asta înseamnă că unghiul de înclinare poate să fie de cel mult 30°, deoarece motorul poate avea de suferit nefiind lubrifiat suficient în această poziție.

excavator în pantă
excavator în pantă

Manevrați cu grijă

Nu repoziționați niciodată brațul atunci cand sunteți în mișcare. Întotdeauna trebuie să opriți utilajul înainte de a face asta. Este important sa tineți brațul la pământ pentru a evita să vă răsturnați.

De asemenea, nu uitați să realizați încet toate manevrele și să nu încărcați prea mult cupa excavatorului. În plus, șenilele nu trebuie să fie orientate în lateral atunci când operați un excavator în pantă. Acestea trebuie îndreptate în sus sau în jos.

Experiența operatorului contează

Dacă nu ați mai condus niciodată un excavator în pantă nu trebuie să vă descurajați. Pe de altă parte, nici nu trebuie sa vă aruncați cu capul înainte. Moderația este cheia.

În niciun caz nu este recomandat sa manevrați un excavator în pantă dacă sunteți nou în domeniu. Ideal este să lucrați întâi pe teren plat și apoi să încercați o pantă ușoară. Ultimele pe listă ar trebui să fie pantele abrupte.

Pentru un operator experimentat este intr-adevăr mult mai simplu să lucreze în pantă, dar și pentru el va fi o provocare. Fiecare scenariu este diferit, însă toată lumea trebuie să respecte aceleași reguli pentru siguranța sa, a utilajului si a celor din apropiere.

Sursa: rku

Lasă un răspuns