Mecalac a anunțat lansarea modelului TLB880, care completează oferta sa de buldoexcavatoare.
Acest model se potrivește perfect întreprinderilor mici, autorităților locale și companiilor de închiriere, remarcându-se prin putere, eficiență, performanță.
Este propulsat de un motor turbodiesel Perkins 904 cu 4 cilindri, care respectă standardele europene Stage V, TLB880. Motorul furnizează 74,5 kW (100 CP) și un cuplu de 430 Nm.
Buldoexcavatorul este echipat cu o transmisie sincronizată cu patru viteze (Synchro Shuttle), sau cu o transmisie Powershift (Servo Power Synchro). Noul Mecalac TLB880 atinge cu ușurință și fără efort o viteză maximă de 40 km/h.
TLB880 are un circuit hidraulic cu un debit maxim de 143 L/min și o presiune de lucru de 250 bar. Acest nou model se remarcă prin performanțele sale remarcabile de săpătură. Cu o rază de acțiune de până la 7 metri datorită brațul telescopic opțional (5,7 m. braț standard), o adâncime de săpătură de până la 5,7 m (4,4 m braț standard) și forțe de rupere considerabile de până la 69 kN ca încărcător și 42 kN ca excavator.
Toate acestea îi asigură o eficiență maximă utilajului și-l face perfect potrivit pentru o multitudine de lucrări.
De exemplu:
- Lucrările de inginerie civilă;
- întreținerea drumurilor;
- utilitățile și agricultura.
Lucrând cu ușurință în special ca încărcător frontal, noul Mecalac TLB880 beneficiază, ca și celelalte modele ale producătorului, de un mecanism cinematic specific care permite ridicarea unor sarcini de până la 3700 kg, integrând un singur cilindru central care optimizează eforturile asupra cupei și reduce punctele supuse întreținerii.
Ca de obicei, Mecalac plasează siguranța și confortul în centrul noilor sale dezvoltări. În plus față de cabina conformă cu normele ROPS / FOPS ISO 3471/3449, TLB880 are un sistem de cuplare dublă a excavatorului, specific producătorului, pentru a spori siguranța în timpul transportului.
În spatele volanului sau la comenzi, operatorul beneficiază de o vizibilitate excepțională atât pentru utilizarea ca excavator, cât și ca încărcător. Cele 8 lumini de lucru cu LED standard asigură condiții optime de lucru în orice moment al zilei.
Întreținerea este facilitată de capota motorului cu deschidere completă, care oferă acces ușor la diversele componente. Uneltele sunt la îndemână într-o cutie de scule închisă, amplasată pe partea laterală a mașinii.
Noul Mecalac TLB880 oferă, de asemenea, o gamă largă de echipamente standard și opționale, cum ar fi diferite tipuri de atașamente, cupe, furci de ridicare a paleților sau o gamă largă de anvelope.